Acasa
Portal
Mam gandit sa fac o poveste....este una trista dar am facut doar primul capitol...nu stiu cat voi continua cu ea....dar mi-au venit ideile si a trebui sa scriu...sper sa va placa...
Capitolul 1 Amintirea ei.....
Fericirea era un termen destul de cunoscut,insa pentru mine era destul de nefamiliar.Durerea era principalul sentiment pe care il simteam.
“Ma iubeste….nu ma iubeste….”
Am continuat sa smulg inconstienta petalele trandafirului delicat pana m-am intepat intr-un spin.Am privit rana micuta de la degetul aratator timp de cateva clipe lungi.Apoi m-am intors la activitatea mea.
Dragostea este la fel ca un trandafir:delicata,dar trebuie sa ai grija cu ea,fiindca inteapa.La fel se intampla si cu mine.
Dar daca cel pe care il iubesti te ignora…ai sta cu cel pe care il urasti,dar care te iubeste?
Am oftat.Era o alegere prea grea pentru mine.Daca ea nu ar fi murit,ar fi fost totul mult mai simplu…
Am trantit brutal floarea in iarba.De ce redeschideam vechile rani,din nou si din nou,pana la nesfarsit?Nu vroiam sa simt durerea,dar chipul ei imi aparea din nou in fata ochilor.Stiam ca pot sa opresc valul de amintiri doar daca vroiam.Si totusi…vroiam sa ma uit mai departe…
Am clatinat din cap.Oare ce era rau cu mine?
Durerea este intotdeauna reala.Iar amintirile nu pot fi sterse nici macar de trecerea timpului.Secundele trec,ranile adanci raman.
Dar de ce durerea nu inceta odata?Macar sa-si piarda din intensitate?
Ma durea....ma durea enorm sa stiu ca persoana cea mai draga mie nu va mai fii...
stiam ca va pleca si totusi cu toate ca stiam nu faceam nimic sa inpiedic asta...ma uitam la ea..si eram nefolositoare nu puteam face nimic....
”-O sa mor,Maya.”Avea in ochi o privire bantuita ce ma infricosa,iar ochii ei caprui pareau prea opaci ca sa lase sa treaca lumina si fericirea prin ei.
Acela era inceputul sfarsitului.Atunci abia atunci am realizat ca prietena mea avea sa se duca si sa nu se mai intoarca am aflat ca in curand voi fi fara prietena mea cea mai buna.Imaginea se pierdu intr-un vartej de culori.Imaginea aceea imi dadea fiori...
Pielea fina si catifelata era acum manjita de sange...parul saten era acum ravarsit in toate partile...iar corpul ei era strivit pe soseaua rece si pustie...vantul batea cu putere si norii anuntau venirea furtunii..o priveam acei ochi caprui ma bantuie si azi...
Eram pe soseaua rece iar lacrimile nu intarziau sa apara...lovinduse de fata *ei*.....
Stateam acolo si o priveam cum moare,iar fiecare bataie a inimii ei rasuna tot mai incet in tacerea aceea.Imi era frica sa pierd ultima ei rasuflare,frica sa las amintirile cu ea sa se scurga precum un suvoi de apa..
“-Nu muri”,am soptit eu inecata.
Ea isi intoarse fata palida inspre mine si ma privi cu ochii ei caprui stinsi.
“-Nu exista moarte”,zise ea sfarsita.”Doar un nou inceput.”
Era o priveliste ingrozitoare in acea secunda ochii ii erau iesiti din orbite,iar fata era mai palida decat a unui cadavru.Isi dadea sufletul in fata mea.
Exact cand ma gandeam cum sa fac durerea ei sa inceteze,fata se relaxa,iar ochii ii sclipeau de bucurie si incantare.Totul parea sa radieze in jurul ei pentru o clipa am uitat cine eram si de ce stateam acolo.
Insa privelistea din fata mea nu avea nimic uman.Era mai mult.Saya semana din ce in ce mai mult cu un inger.In timp ce ultima ei respiratie i-a iesit din corp,am auzit-o spunand:
“-E gata,Maya.Nu mai e durere,nu mai sunt lacrimi.Sunt libera,libera de tot ce exista.”
Acela fu momentul cel mai greu pentru mine.Cand am realizat ca ne nastem,crestem,ne indragostim si pe urma murim.Ca viata isi batea joc de noi,de fericirea noastra.
Culorile s-au adunat formand o amintire :
S-a dus.S-a dus pentru totdeauna.
Nu stiam ce fusese mai greu:catifelele negre ce se plimbau printre scaune,un inger iluzoriu asezat intr-un cosciug micut,mormantul acoperit de frezii si trandafiri,citatul de pe mormant,aroma de moarte.Persoana pe care ma bazam s-a dus spre locuri mai bune.
Saya a spus sa deschid jurnalul dupa ce ea va fi murit.Am rasfoit infrigurata carnetul pana ce am ajuns la ultimele pagini.Se parea ca acolo lasase ceva pentru mine.
Pentru prietena mea,
“Sa nu plangi cand greul vietii te apasa,
Sa nu lasi tristetea sa te cuprinda
Cand eu nu sunt prin preajma.
Sa nu lasi ura sa-ti cuprinda sufletul tau pur,
Caci eu mereu voi fi undeva in jur.
Cand timpul trece si durerea te cuprinde,
Sa nu uiti de legaturile noastre stralucinde.
Nu plange daca timpul trece nepasator,
Deasupra ta,precum un nor,
Caci dupa furtuna vine un curcubeu
Ca zambetul dupa lacrimile varsate mereu.”
Pentru tine,cu dragoste,Saya.
Am simtit cum niste lacrimi fierbinti imi inaintau pe obraji si am scapat jurnalul din maini.
Capitolul 1 Amintirea ei.....
Fericirea era un termen destul de cunoscut,insa pentru mine era destul de nefamiliar.Durerea era principalul sentiment pe care il simteam.
“Ma iubeste….nu ma iubeste….”
Am continuat sa smulg inconstienta petalele trandafirului delicat pana m-am intepat intr-un spin.Am privit rana micuta de la degetul aratator timp de cateva clipe lungi.Apoi m-am intors la activitatea mea.
Dragostea este la fel ca un trandafir:delicata,dar trebuie sa ai grija cu ea,fiindca inteapa.La fel se intampla si cu mine.
Dar daca cel pe care il iubesti te ignora…ai sta cu cel pe care il urasti,dar care te iubeste?
Am oftat.Era o alegere prea grea pentru mine.Daca ea nu ar fi murit,ar fi fost totul mult mai simplu…
Am trantit brutal floarea in iarba.De ce redeschideam vechile rani,din nou si din nou,pana la nesfarsit?Nu vroiam sa simt durerea,dar chipul ei imi aparea din nou in fata ochilor.Stiam ca pot sa opresc valul de amintiri doar daca vroiam.Si totusi…vroiam sa ma uit mai departe…
Am clatinat din cap.Oare ce era rau cu mine?
Durerea este intotdeauna reala.Iar amintirile nu pot fi sterse nici macar de trecerea timpului.Secundele trec,ranile adanci raman.
Dar de ce durerea nu inceta odata?Macar sa-si piarda din intensitate?
Ma durea....ma durea enorm sa stiu ca persoana cea mai draga mie nu va mai fii...
stiam ca va pleca si totusi cu toate ca stiam nu faceam nimic sa inpiedic asta...ma uitam la ea..si eram nefolositoare nu puteam face nimic....
”-O sa mor,Maya.”Avea in ochi o privire bantuita ce ma infricosa,iar ochii ei caprui pareau prea opaci ca sa lase sa treaca lumina si fericirea prin ei.
Acela era inceputul sfarsitului.Atunci abia atunci am realizat ca prietena mea avea sa se duca si sa nu se mai intoarca am aflat ca in curand voi fi fara prietena mea cea mai buna.Imaginea se pierdu intr-un vartej de culori.Imaginea aceea imi dadea fiori...
Pielea fina si catifelata era acum manjita de sange...parul saten era acum ravarsit in toate partile...iar corpul ei era strivit pe soseaua rece si pustie...vantul batea cu putere si norii anuntau venirea furtunii..o priveam acei ochi caprui ma bantuie si azi...
Eram pe soseaua rece iar lacrimile nu intarziau sa apara...lovinduse de fata *ei*.....
Stateam acolo si o priveam cum moare,iar fiecare bataie a inimii ei rasuna tot mai incet in tacerea aceea.Imi era frica sa pierd ultima ei rasuflare,frica sa las amintirile cu ea sa se scurga precum un suvoi de apa..
“-Nu muri”,am soptit eu inecata.
Ea isi intoarse fata palida inspre mine si ma privi cu ochii ei caprui stinsi.
“-Nu exista moarte”,zise ea sfarsita.”Doar un nou inceput.”
Era o priveliste ingrozitoare in acea secunda ochii ii erau iesiti din orbite,iar fata era mai palida decat a unui cadavru.Isi dadea sufletul in fata mea.
Exact cand ma gandeam cum sa fac durerea ei sa inceteze,fata se relaxa,iar ochii ii sclipeau de bucurie si incantare.Totul parea sa radieze in jurul ei pentru o clipa am uitat cine eram si de ce stateam acolo.
Insa privelistea din fata mea nu avea nimic uman.Era mai mult.Saya semana din ce in ce mai mult cu un inger.In timp ce ultima ei respiratie i-a iesit din corp,am auzit-o spunand:
“-E gata,Maya.Nu mai e durere,nu mai sunt lacrimi.Sunt libera,libera de tot ce exista.”
Acela fu momentul cel mai greu pentru mine.Cand am realizat ca ne nastem,crestem,ne indragostim si pe urma murim.Ca viata isi batea joc de noi,de fericirea noastra.
Culorile s-au adunat formand o amintire :
S-a dus.S-a dus pentru totdeauna.
Nu stiam ce fusese mai greu:catifelele negre ce se plimbau printre scaune,un inger iluzoriu asezat intr-un cosciug micut,mormantul acoperit de frezii si trandafiri,citatul de pe mormant,aroma de moarte.Persoana pe care ma bazam s-a dus spre locuri mai bune.
Saya a spus sa deschid jurnalul dupa ce ea va fi murit.Am rasfoit infrigurata carnetul pana ce am ajuns la ultimele pagini.Se parea ca acolo lasase ceva pentru mine.
Pentru prietena mea,
“Sa nu plangi cand greul vietii te apasa,
Sa nu lasi tristetea sa te cuprinda
Cand eu nu sunt prin preajma.
Sa nu lasi ura sa-ti cuprinda sufletul tau pur,
Caci eu mereu voi fi undeva in jur.
Cand timpul trece si durerea te cuprinde,
Sa nu uiti de legaturile noastre stralucinde.
Nu plange daca timpul trece nepasator,
Deasupra ta,precum un nor,
Caci dupa furtuna vine un curcubeu
Ca zambetul dupa lacrimile varsate mereu.”
Pentru tine,cu dragoste,Saya.
Am simtit cum niste lacrimi fierbinti imi inaintau pe obraji si am scapat jurnalul din maini.
